Importanţa mass-media in
comunicarea politică
Trecerea de la democraţia
restransă, ateniană, la democraţiile societăţilor industriale nu ar fi fost
posibilă fără dezvoltarea spectaculoasă a mijloacelor de informare, văzute în
sensul etimologic cel mai strict al termenului de „media”, adică cel de intermediere,
de punte de legătură între politicieni şi votanţi, între guvernanţi şi
guvernaţi. În sensul ei modern, democraţia presupune existenţa unei
veritabile „curele de transmisie” care, să asigure cu succes informarea corectă
şi nepărtinitoare a votantului cu privire la actorii de pe scena politică. Este
evident că dacă acest mijloc de legătură este obstrucţionat, imperfecţiunile
jocului democratic vor fi mai mari şi analog, probabilitatea atingerii unui înalt
nivel de democratizare al societăţii respective va fi mai mică. Presa are
menirea principală de a acţiona ca o contrapondere a puterii politice prin
dezvăluirea abuzurilor în exercitarea autorităţii de stat, precum şi prin înlesnirea
dezbaterilor privitoare la buna funcţionare a guvernării.
Mass-media joacă un rol
esenţial în educaţia democratică a cetăţenilor prin faptul că prescrie şi
indică regulile politice, structurează şi mediază înţelegerea proceselor
decizionale şi coordonează mişcările actorilor pe scena politică. În literatura
de specialitate întalnim patru tipuri de comunicare subsumate intereselor
instituţional-politice:
ü
comunicare
prezidenţială,
ü
comuniare
guvernamentală,
ü
comunicare
a puterilor locale,
ü
comunicare
de campanie electorală.
În sens clasic, teoria
democraţiei reclamă printre altele şi existenţa unor surse alternative de
informare, precum şi libertatea de expresie. În acest context, mass-media au
rolul de a difuza informaţii despre probleme publice şi politice, de a informa
la timp şi corect cetăţenii, care, avand libertatea de expresie şi acces la
sursele media, pot influenţa procesul decizional la nivelul societăţii, adică
agenda actorilor politici. Modul de funcţionare a mass-media în societăţile
democratice poate fi descris astfel:
-
supravegherea
evenimentelor cotidiene, naţionale şi internaţionale, care pot influenţa
existenţa cetăţenilor;
-
identificarea
principalelor probleme social-politice;
-
crearea
unui spaţiu de dezbatere la care să participe atât reprezentanţii puterii
politice, fie direct, sau prin purtători de cuvânt, cât şi cetăţenii.
Practicile mediatice extind spaţiul public şi, implicit, participarea socială
la dezbaterea agendei publice;
-
transmiterea
discursului politic;
-
analizarea
politicilor publice cu scopul de a responsabiliza clasa politică;
-
stimularea
participării cetăţeneşti prin oferirea unei înţelegeri adecvate a proceselor
politice;
-
autonomia
editorială ca aspect principal al libertăţii presei;
-
respectul
faţă de public.
Principala contribuţie a
mass-media la procesul politic constă în stabilirea agendei publice. Ca
cetăţeni, nu putem asimila totalitatea evenimentelor din lume, aşa că ne bazăm
de cele mai multe ori pe activitatea mass-media care urmăresc realitatea şi o
analizează. Conform lui David Weaver, ştirile prezentate de mass-media au rolul
crucial de a determina importanţa publică a subiectelor puse în discuţie.
Obiectivul cheie al comunicării politice constă în organizarea agendei publice
într-un mod care să favorizeze atingerea scopurilor unei organizaţii.
Mass-media stabilesc agenda publică prin calitatea lor de furnizori de
informaţii, aducând în prim planul atenţiei publice anumite probleme şi trecand
cu vederea altele (scandalurile sexuale ale politicienilor nu sunt pe agenda
publica oficială, dar mass media aduc în prim plan astfel de informaţii).
Conceptul modern de „ştiri”
s-a dezvoltat tocmai ca mijloc de a pune la dispoziţia cetăţenilor informaţiile
cele mai importante din punct de vedere al activităţilor lor politice şi de a
structura şi ghida dezbaterea publică.
Toţi comunicatorii politici încearcă
să aibă acces la mass-media, fie prin mijloace legislative, fie prin înţelegerea
adecvată a mijloacelor de funcţionare a mass-media, suficientă pentru
transmiterea unui mesaj. Mijloacele de comunicare nu relatează într-o manieră
neutră şi imparţială ceea ce se pertece în arena politică din jurul lor, avem
de-a face cu o încărcătură importantă de judecăţi de valoare, subiectivism şi
părtinire. Putem distinge trei categorii de „realitate” politică:
- realitatea
politică obiectivă, cuprinde evenimentele politice aşa cum au ele loc,
- realitatea
subiectivă, alcătuită din felul în care sunt percepute evenimentele
politice de către actorii politici şi de către cetăţeni,
- realitatea
construită, reprezentând evenimentele aşa cum sunt ele relatate de
mijloacele de comunicare, de mass-media.
Putem afirma că mass-media
transmite şi interpretează evenimentele obiective din campul politic şi
mijloceşte, facilitează, în sfera publică mai largă, formarea percepţiilor subiective
cu privire la aceste evenimente. Între transmiterea unui mesaj politic şi
recepţionarea lui de către public, mesajul trebuie să fie modificat în diverse
feluri, cu bună ştiinţă sau ca o consecinţă a procesului producţiei mediatice,
astfel că semnificaţia sa şi impactul asupra publicului pot suferi schimbări.
Mijloacele mass-media transmit fluxul de informaţii în mod bidirecţionat, atât
de la actorii politici către cetăţeni, cât şi de la aceştia din urmă către
sfera politică. Atunci când fac publice rezultatele obţinute în urma unor sondaje
de opinie, mass-media pot pretinde că reprezintă „opinia publică”, complex de
preferinţe exprimate de un număr semnificativ de persoane cu privire la o
problemă de importanţă generală.
In 1962, Daniel Boorstin a folosit
conceptul de „pseudoeveniment” ca reacţie faţă de tendinţa mediilor informative
şi jurnalistice, de a relata „evenimente” neautentice, „nereale”. Pentru
mass-media, o sursă importantă de pseudoevenimente a constituito procesul
politic – interviurile cu lideri ai guvernelor, scurgeri de informaţii şi
conferinţe de presă - furnizând materiale ce pot fi relatate şi care sunt
preluate de ziare şi emisiunii tv. Potrivit lui Boorstin, sec. XX a asistat la
dezvoltarea unei relaţii de interdependenţă şi avantaj reciproc între
politician şi profesionistul mass-media, astfel încat unul se străduieşte să
satisfacă pofta de ştiri a celuilalt în timp ce sunt exploatate la maximum
ocazile favorabile de expunere publică.
Pentru a evalua efectele
comunicării politice asupra atitudinilor şi comportamentului, se folosesc de
regulă trei modalităţi:
1) chestionarea indivizilor cu ajutorul
sondajelor de opinie cu privire la modul în care au reacţionat la anumite
mesaje,
2) observarea comportamentului de vot şi
punerea lui în relaţie cu strategiile de comunicare adoptate de contracandidaţi
în timpul campaniei electorale,
3) efectuarea de experimente menite să
izoleze efectele unor elemente particulare ale procesului de comunicare.
Actorii politici şi mass-media
au ajuns să depindă unii de alţii, politica nu mai este numai o artă a
persuasiunii, ci şi una a spectacolului, în care factori ca stil, prezentare, maketingul
politic, au o importanţă egală cu conţinutul şi fondul acestora. Temele
comunicării politice sunt tratate ca teme reprezentative pentru interesul
public. În mod similar se prezintă şi argumentele comunicării politice
intemeiate pe reprezentări, simboluri, valori şi practici. Acestea alcătuiesc
„gândirea convenţională” sau spaţiul „normalităţii” colective existente la un
moment dat.
Din această perspectivă,
comunicarea politică reprezintă un „teritoriu” simbolic în care actorii
politici negociază construcţia agendei publice, conferind vizibilitate unor
proiecte care vizează comunităţile, grupurile sociale şi societatea în ansamblu.
Mediatizarea este o condiţie intrisecă oricărui act de comunicare politică,
mass-media are un rol decisiv în procesul comunicării politice, fiind
principala resursă pentru vizibilitatea informaţiei politice şi, implicit,
pentru dezbaterea publică a acesteia.
Mass-media sunt cele care pot
media interacţiunea dintre participanţii la comunicarea politică şi care
furnizează imagini ale acestei interacţiuni. Prin intermediul mass-media şi al
modurilor în care informaţia politică este pusă în scenă, putem intui
diversitatea condiţiilor care concură la producerea comunicării politice.
Mass-media se comportă asemenea unor actori politici, putand ataca sau,
dimpotrivă, consolida imaginea politicienilor. Conceperea, derularea şi
deznodămantul unei acţiuni politice depind din ce în ce mai mult de
mediatizarea televizată.
Comunicare politică a ajuns
dependentă de o intreagă industrie a „imaginii”, fiecare gest al omului politic
fiind calculat şi proiectat datorită intervenţiei consultanţilor politici.
Specializarea comunicării politice prezintă avantaje notabile pentru diferite
„pieţe” cum sunt cea a publicităţii, a consultanţei şi expertizei, a
show-business-ului.
No comments:
Post a Comment